Marius Tucă Show | INTERVIUL INTEGRAL cu Dana Gîrbovan: Pentru ca libertatea individuală să existe și să fie garantată, e nevoie de judecători liberi

Publicat: 26/06/2019, 19:48

Redăm principalele declarații ale președintelui UNJR, Dana Gîrbovan, la „Marius Tucă Show”:

„Este inadmisibil din toate punctele de vedere pentru că minorul nu este, pur și simplu nu este un bun pe care să-l iei cu forța și să-l muți dintr-o parte în alta”

„Ceea ce a fost într-adevăr șocant a fost modul în care procurorul a acționat asupra copilului și acest lucru a și stârnit emoție publică”

„Acoperind un abuz, refuzând să-l cercetăm facem foarte rău sistemului pe care credem că îl apărăm. Și cetățenilor acestui stat”

„Nu suntem de acord cu o nouă direcție în care procurorii să fie numiți la fel ca în DNA și la DIICOT pentru că din start implică influența factorului politic”

„SIIJ a fost o nevoie de a se da judecătorilor și procurorilor garanții suplimentare. S-a dovedit că foarte ușor astfel de cercetări, făcute fără niciun fel de control, pot să devină mijloace de presiune împotriva judecătorilor”

„Care e legătura Inspecției Judiciare cu securitatea națională? Or fi judecătorii teroriști, or submina statul prin faptul că nu-și motivează în termen o hotărâre, este grotesc și absurd să faci o legătură între cele două”

„Cei care au interceptat și pot să intercepteze cetățenii României sunt o autoritate care nu se află sub niciun fel de control civil sau jurisdicțional. Este o autoritate care nu are lege”.

„Înaintea celui din 2009, au fost și alte protocoale și au fost protocoale încheiate nu doar de SRI, ci și de celelalte servicii de informații”

„Dacă protocoalele nu ascund nimic, scoateți-le la iveală pentru că este nu numai dreptul meu, este dreptul fiecărui cetățean să știe exact ce s-a întâmplat acolo”

„A fost decredibilizată lupta anticorupție, că este suficient să ne uităm la numărul de achitări să ne dăm seama că a fost un fiasco”

„Pentru ca libertatea individuală să existe și să fie garantată este nevoie de judecători liberi, pentru că atunci când statul ți-o încalcă, judecătorii sunt cei care ți-o restabilesc și-ți redau drepturile”

„Se modifică personalitatea unui individ care știe că este interceptat și ascultat. Libertatea individuală. Cum să renunți la ea? Știți de ce este grav să renunți la a ta pentru că renunțând la libertatea ta nu vei apăra nici libertățile celorlalți”

„S-au declasificat aceste protocoale, e un lucru bun, dar dacă s-au declasificat pentru a crea o supapă în speranța că în acest mod se va stinge subiectul este nu doar un lucru nedemn, ci și inutil pentru că am spus și o repet nu ne vom opri la aceste protocoale”

„Nu a fost un referendum pentru justiție pentru că nu a vizat justiția decât într-o măsură foarte mică”

„Protocolul încheiat între SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte a dat o sferă foarte largă de competențe SRI, dincolo de ce avea fosta Securitate”

„MCV s-a îndepărtat foarte tare de scopul pe care îl avea inițial. Și problema nu este doar în România, este și în Bulgaria”

VIDEO – Dana Gîrbovan la „Marius Tucă Show”, partea a 2-a:

Redăm mai jos textul INTEGRAL al interviului:

Marius Tucă: Bun găsit, oameni buni, la o nouă emisiune „Marius Tucă Show” la Smart TV. Invitata noastră din această seară se cheamă Dana Gârbovan. Bună seara, bine ați venit. Sunteți o prezență destul de rară în studiourile de televiziune și de asta trebuie să vă mulțumesc că participați la noi în această seară. Mulțumesc mult pentru că ați dat curs invitației.

Dana Gîrbovan: Vă mulțumesc și eu mult pentru invitație.

Marius Tucă: Cine e Dana Gârbovan, este, înainte de orice, președintele sau în calitatea asta ne interesează, o să aflăm mai multe în seara asta, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România și asta este de ceva timp, din 2007, nu?

Dana Gîrbovan: Am fost o perioadă din 2007 până în 2009 după care a fost alt coleg, a condus asociația și apoi am revenit.

Marius Tucă: Nu trebuie, el nu mai trebuia, el nu trebuia să conducă asociația.

Dana Gîrbovan: A fost un colegă extraordinară în perioada respectivă.

Marius Tucă: Bineînțeles, glumeam. Sunteți o prezență, în primul rând în spațiul ăsta al netului, foarte vie, părerile dumneavoastră sunt citate de foarte multe ori de ziare, de televiziuni, pentru că sunteți judecător până la urmă și sunteți o personalitate destul de puternică în ceea ce privește ideea de justiție și nu v-ați câștigat ușor reputația asta, iată, sunt mai bine de 12 ani de când faceți lucrul ăsta la nivel instituțional, la nivelul unei organizații foarte importante de judecători. Cum a fost drumul ăsta?

Dana Gîrbovan: A fost un drum greu, pot să spun, dar necesar și prezența mea în spațiul public și în spațiul virtual și implicarea asociației, pe de altă parte, în tot ce înseamnă reforma justiției, a pornit din dorința și credința noastră că avem și un alt rol decât acela de judecători în sala de judecată, iar în ultimii ani, pe lângă luptele pe care le-am purtat pentru independența sistemului judiciar și din alte perspective mai puțin cunoscute, precum influența serviciilor secrete în justiție, ne-am dat seama că trebuie să avem și un rol educativ pentru că se tot vorbește despre independența justiției, despre stat de drept, despre rolul justiției fără ca cetățenii să înțeleagă exact care este și conținutul acestor concepte. Și dacă vrem să clădim o țară cu adevărat democratică și liberă este important ca fiecare cetățean să înțeleagă care sunt drepturile și obligațiile sale fundamentale, cum funcționează statul, ce înseamnă separația puterilor în stat și așa mai departe. Din acest motiv și postările mele sunt poate mai lungi și mai elaborate pentru că nu încerc neapărat să-mi exprim o opinie cât să creez un spațiu în care oamenii să poată culege informații concrete. De aceea în ultima postare am și îndemnat să citească legile, de fiecare dată când apar astfel de subiecte care nasc emoție și sunt păreri contradictorii foarte ferm exprimate în spațiul public.

Marius Tucă: Sună foarte frumos ce spuneți și așa este, însă oamenii care ne privesc trebuie să știe și o să vorbim în seara asta despre aceste subiecte, ați dus practic o bătălie incredibilă pentru independența justiției în fapt. Sunteți unul dintre oamenii și o organizație care a dus o mare bătălie legată de protocoalele secrete care s-au semnat de-a lungul timpului în justiție.

Dana Gîrbovan: Este o bătălie care este încă în curs.

Marius Tucă: Bineînțeles că mai sunt multe lucruri care încă nu au ieșit la suprafață și trebuie aflate. Nu mai departe de zilele trecute ați avut o postare legată de cazul Sorina, un caz atât de mediatizat, un caz care a creat foarte multă emoție în publicul larg. Aș vrea să le spuneți din punct de vedere legal, pentru că totdeauna trimiterea dumneavoastră este la lege, la legalitate, la litera legii, dar și la spiritul ei de multe ori. Ce s-a întâmplat în cazul ăsta și de ce tot ceea ce s-a întâmplat nu a fost în regulă și nu a fost respectată legea?

Dana Gîrbovan: În ceea ce privește respectarea legii, există anchete în curs demarate pe mai multe paliere ale căror concluzii ne vor lămuri pe fiecare dacă cum și de ce a fost sau n-a fost respectată legea și dacă sunt vinovați cine sunt vinovații. Dincolo de aceste aspecte, ceea ce a creat această emoție publică extraordinară este evident faptul că a fost implicat un copil și prin esență astfel de evenimente care relevă suferința unui copil atrag o foarte mare simpatie și emoție publică. Ce a fost distinct în acest caz este faptul că un procuror a fost acela care a mers și a ridicat copilul din familia în care crescuse, familia fostului asistent maternal pentru a o preda, așa cum singură spune, părinților adoptivi în baza unui mandat de percheziție. Ori punerea în executarea a hotărârilor privind minorii care presupun o rupere a minorului de cadrul familiar, cel în care a crescut, și mutarea sa într-un alt mediu pun de fiecare dată foarte mari probleme, de aceea legiuitorul român a și modificat, când a modificat Codul de procedură civilă, a creat o secțiune specială dedicată acestei probleme, pentru că au existat foarte multe probleme, inclusiv condamnări la CEDO, nu puteau fi puse în executare aceste hotărâri. Și atunci s-a mers etapizat și ceea ce este esențial este că minorul este întotdeauna protejat, interesul său superior chiar este pus înaintea intereselor părinților sau a oricăror alte persoane, ca atare dacă minorul refuză să plece din casa respectivă există mai multe etape, se trimite o somație, apoi executorul poate cere instanței să fie amendată persoana care deține minorul cu amenzi de la 100 la 1000 de lei pe zi de întârziere, deci sume mari care să constrângă într-adevăr la cooperare persoanele mature.

Marius Tucă: Tocmai să nu se ajungă la ce s-a ajuns.

Dana Gîrbovan: Exact, se poate sesiza de către executor parchetul pentru refuzul de a pune în executare hotărârea, se face consiliere psihologică pe o perioadă de până la trei luni cu minorul, din nou se aplică amenzi, tocmai, repet, pentru a feri minorul de traumele în care el însuși este obiect al executării silite. Așa ceva este inadmisibil din toate punctele de vedere pentru că nu este, pur și simplu nu este un bun pe care să-l iei cu forța și să-l muți dintr-o parte în alta. Pot să vă mai spun ca judecător că cele mai sensibile cauze pe care le-am judecat în 19 ani de carieră au fost exact acest gen de cauze, de încredințare a copiilor minori, iar răspunderea pe care o au judecătorii este imensă pentru că ei decid practic, până la urmă, viitorul unui om și într-un moment în care acesta se formează și este foarte greu pe urmă de recuperat o astfel de traumă dacă o produci.

Este inadmisibil din toate punctele de vedere pentru că minorul nu este, pur și simplu nu este un bun pe care să-l iei cu forța și să-l muți dintr-o parte în alta

Marius Tucă: Am văzut un copil târât de un procuror. De ce nu avea ce să caute un procuror în cazul acesta?

Dana Gîrbovan: Pentru că am spus și repet, ca regulă, hotărârile se pun, de fapt întotdeauna hotărârile se pun în executare de către executorul judecătoresc după procedura special amintită. Dacă în acest caz a fost un element diferit, urmează să se stabilească în anchetă, dar ca regulă, întotdeauna, astfel de hotărâri se pun în executare de către executorul judecătoresc. Ceea ce a fost într-adevăr șocant a fost modul în care procurorul a acționat asupra copilului și acest lucru a și stârnit emoție publică și un aspect pe care l-a surprins foarte bine un alt coleg, fost director al Institutului Național al Magistraturii este faptul că dincolo de faptul în sine avem o problemă la modul în care se gestionează la nivel de sistem cauzele cu minori. Avem complete specializate, ar trebui să avem procurori specializați tocmai pentru că ai nevoie și de alte abilități decât să aplici formal, rece acest… scrie aici, așa facem, să ai în vedere și sensibilitatea minorului și a cauzei, din păcate acest lucru este teoretic.

Marius Tucă: Procurorul nu avea ce să caute acolo.

Dana Gîrbovan: Procurorul s-a dus acolo pentru a pune în executare un mandat de percheziție. Un mandat de percheziție în care se spunea să ridice obiecte și înscrisuri pentru a se proba infracțiunile pentru care ei fuseseră sesizați. Sigur că da, un copil nu este nici înscris nici obiect să fie ridicat ca atare, ceea ce este însă trist este că din cauza acestei metode intempestive de a pune în executare până la urmă hotărârea de adopție, acest copil a fost lipsit această perioadă de consiliere psihologică care va trebui să fie făcută măcar de acum înainte, dar oricum nu va avea aceeași semnificație și nu va putea ajuta copilul ca și când ar fi fost făcută la momentul respectiv.

Marius Tucă: Ce scriați în această postare: Am urmărit atentă modul în care presa a relatat sau nu a relatat despre acest caz, s-a văzut din nou că mare parte a presei este tributară viziunii subiective pe care o au asupra justiției. Dacă fapta aceasta va stârni controverse aparține celor buni, rezistenților sau apărătorilor independenței justiției, primordială nu mai este informarea corectă a publicului, ci justificarea acțiunilor. Adică exact rețeta devenită comună în trecut și folosită de fiecare dată când se vorbea despre un abuz în justiție.

Acoperind un abuz, refuzând să-l cercetăm, facem foarte rău sistemului pe care credem că îl apărăm. Și cetățenilor acestui stat.

Dana Gîrbovan: Am urmărit atentă nu doar acum, ci de-a lungul timpul cum au fost relatate toate problemele reale ale justiției și cu protocoalele secrete, cu modul în care acestea au influențat dreptul la un proces echitabil, chiar cu abuzurile procurorilor în anumite cazuri care au fost documentate și susținute de hotărâri judecătorești în care erau descrise acestea și în numele apărării justiției și a imaginii justiției și a încrederii în justiție toate acestea au fost fie bagatelizate, fie ascunse, am fost chiar atacați că noi atacăm independența justiției pentru că vorbim de astfel de lucruri și aducem atingere luptei împotriva corupției. Ori noi am spus de fiecare dată nu există niciun fel de scop care să justifice în justiție încălcarea legii. Absolut niciunul. Pentru că se vedea, în România s-a și văzut, încălcarea legii și folosirea unor astfel de metode a dus tocmai la distrugerea scopului și, mai grav, la încălcarea independenței justiției în esența sa.

Un lucru vreau să spun și l-am spus de fiecare dată, acoperind un abuz, refuzând să-l cercetăm facem foarte rău sistemului pe care credem că îl apărăm. Și cetățenilor acestui stat.

Marius Tucă: Și ideea asta de a fi cu cei buni, unii sunt răi… și atunci automat multe abuzuri care s-au întâmplat în justiție, faptul că erau de partea celor buni sau care luptau împotriva corupției puteau fi motivate. Lucrul ăsta este inadmisibil.

Dana Gîrbovan: Este inadmisibil și este foarte periculos, foarte periculos pe termen lung. De aceea noi am și trimis o scrisoare, inclusiv președintelui american… îmi cer scuze, ambasadorului american care a avut mai multe ieșiri în apărarea, spunea domnia sa, independenței justiției, în care i-am reamintit, și ajungem și la președintele american, ce spunea JFK că nu există o administrație sănătoasă care să fie lipsită de critică și îndemna pe toată lumea să critice guvernul, să critice administrația, să critice puterile pentru că este un lucru sănătos, obligă sistemul să se autoexamineze, să verifice criticile și acolo unde este cazul să le corecteze în stare incipientă, nu când au ajuns problemele la nivel de sistem și trebuie să alegi între ce, între a dărâma sistemul și de a construi altul, adică nu este admisibil să lăsăm lucrurile să derapeze într-o măsură atât de gravă.

Marius Tucă: Tot luna aceasta ați avut o postare care mie mi s-a părut incredibilă și care face de fapt o radiografie a ideii de justiție și mai ales de independență în justiție și o să citesc începutul, după aceea vă rog pe dumneavoastră să continuați pentru că mi se pare absolut incredibilă. Spuneați așa: „la începutul lunii iunie independența justiției este o valoare constituțională nu subiect al protocoalelor, al codurilor sau parteneriatelor politice” și vorbiți bineînțeles de propunerea președintelui Klaus Iohannis de a include problema justiției într-un acord-pact național pe care să-l semneze toate partidele și spuneați pur și simplu „este demagogie și folosirea pentru a câta oară a subiectului justiției în scop electoral și populist. Independența justiției se respectă de către toate instituțiile, de către toate partidele politice și de către fiecare cetățean nu se negociază la masa verde între partidele politice. România a mai trecut prin experimente similare în an electoral și efectul a fost mereu nociv pentru justiție”. Postarea dumneavoastră până la urmă este… poate să fie și un manifest dar și informare în masă a cetățenilor apropo de educația legată de drepturile și libertățile fiecăruia. „Garantarea independenței justiției revine numai și numai CSM, apărarea independenței justiției ca și valoare constituțională revine Curții Constituționale, aceasta este arhitectura statului de drept din România și competențele fiecăruia trebuie respectate. În rest, despre apărarea justiției prin discursuri politice, prin pacte pe justiție și de coabitare, istoria recentă a României ne-a arătat pericolele grave pe termen lung ale acestora pentru instituțiile din justiție și credibilitatea lor.

Dana Gîrbovan: Rolul postării a fost tocmai acesta, de a reaminti celor care acum sunt foarte entuziasmați de ideea de independență a justiției de ce a însemnat în trecut folosirea justiției și o spun, și am mai spus-o și în trecut, pur și simplu ca subiect de campanie electorală. Pentru că și acest subiect a fost folosit și răsfolosit în fiecare an electoral și nu numai, este cred că subiectul predilect de discuție al politicienilor în general. Astfel de pacte, de protocoale am avut și în trecut și am văzut, am dat exemplu concret, cel mai celebru este probabil pactul de coabitare semnat între președintele Băsescu și prim-ministrul de la acea vreme domnul Ponta, în pact erau trecute niște principii foarte generoase despre cum să apere și să respecte împreună independența justiției. În primul rând, așa cum am spus, rolul de a garanta independența justiției nu revine nici președintelui, nici parlamentului, nici guvernului revine CSM. Ce pot să facă ceilalți este s-o respectă, atât. Dacă o respectă fiecare nu mai trebuie să o apere.

Marius Tucă: Cu atât mai puțin să semneze pacte și…

Dana Gîrbovan: În urma acelui pact am avut numirile la vârful Parchetului în 2013, care în loc să se facă așa cum clamăm, cum vrem să avem numiri transparente, au fost pur și simplu o înțelegere politică.

Marius Tucă: Ați spus mai mult decât atât, ați spus că a fost un troc politic.

Dana Gîrbovan: A fost un troc politic, dar a fost și asumat ca atare, acolo îl punem pe-al meu, dincoace îl punem pe-al tău, aici îl punem pe-al nostru. Iar rezultatul s-a văzut, s-a văzut în timp la profesionismul cu care au fost pe urmă gestionate dosarele și la toate problemele care au reieșit în ultimi ani.

Marius Tucă: Continuați aici, ca urmare a acelui pact despre care vorbeați s-a întâmplat exact opusul celor enunțate în pact. Numirea procurorilor de rang înalt s-a făcut prin troc politic…

Dana Gîrbovan: Am avut echipele mixte…

Marius Tucă: Mixte procurori-ofițeri SRI și create planuri comune de acțiune.

Dana Gîrbovan: Planuri comune de acțiune, celebrele protocoale, protocoale încheiate cu toate instituțiile de la vârful sistemului judiciar ceea ce este absolut incredibil pentru oricine cunoaște…

Marius Tucă: Vom ajunge acolo și vom vorbi pe îndelete. Guvernul a continuat adoptarea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției.

Dana Gîrbovan: Apropo de tema asta, ordonanțele de urgență, și aceasta era trecută în pactul de coabitare, ca obligație pe care și-o asuma guvernul, să nu mai dea OUG. S-au dat în ciuda pactului și se vor da în continuare câtă vreme, până la urmă, instituțiile nu își respectă ele însele atribuțiile, acelea pe care le au. Acum, fiecare este îngrijorat de ce face celălalt, ar trebui și ar fi mult mai sănătos ca fiecare să facă exact ceea ce are de făcut.

Cum este posibil, pentru numele lui Dumnezeu, ca într-un stat al UE, să permitem unui serviciu de informații să penetreze sistemul de justiție?

Marius Tucă: Fiecare instituție să-și respecte statutul. CSM, Inspecția Judiciară și Înalta Curte de Casație și Justiție au semnat la rândul lor protocoale cu SRI. Ați scris atât de mult despre asta și ați combătut de asta și vă rog pentru toți cei care ne urmăresc în seara asta și care vor urmări și în reluare emisiunea și vor citi cele spuse de dumneavoastră, cum s-a putut întâmpla în România să se semneze astfel de protocoale?

Dana Gîrbovan: Să știți că este o întrebare la care m-am gândit și eu foarte mult. Cum este posibil, pentru numele lui Dumnezeu, ca într-un stat al UE, în care clamăm statul de drept și valorile europene, ce pun preț pe cetățean și pe valorile sale fundamentale să permitem unui serviciu de informații, unui serviciu militarizat ce prin definiție acționează în secret pentru a colecta informații să încheie pacte secrete, protocoale secrete, cu ICCJ, cu Inspecția Judiciară, cu CSM și cu Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul general, practic să penetreze întreg sistemul de justiție. De ce nu a ieșit lumea în stradă să se revolte, de ce nu am făcut toți grevă să ne revoltăm, cum se poate așa ceva să mai vorbești, să mai… nu zic tupeu, să vorbești despre independența justiției când, tu, organism care trebuia să aperi independența justiției, ICCJ, Inspecția Judiciară ați știut și ați încheiat astfel de protocoale și de ce. Și mi-am dat seama că noi avem o problemă de mentalitate, nu numai la nivel instituțional, la nivel de cetățean. Nu am reușit după 30 de ani să ne rupem de greaua moștenire comunistă, de apucăturile de atunci, de relația dintre stat și cetățean pentru a ajunge acum să trăim cu adevărat în democrație, să ne simțim liberi, să simțim că fiecare dintre noi poate lua la rost statul și instituțiile pentru ce face și nu invers. Ar merita o emisiune întreagă despre cum s-a ajuns aici. Dacă vă uitați peste timp în momentul în care fosta securitate s-a spart și s-a împrăștiat în mai multe servicii de informații, una dintre a fost Serviciul Intern operativ, a rămas la justiție, care s-a transformat apoi în SIPA, în DGPA, după ce a fost desființată s-a dat în CSAT o hotărâre prin care corupția a devenit amenințare la adresa securității naționale pe baza căreia s-au dat ulterior protocoalele. Deci practic avem o continuitate din trecut a influenței care s-a perpetuat în justiție.

Marius Tucă: Toate acele mandate date pentru a fi ascultați…

Dana Gîrbovan: Pe securitate națională, peste 3000 de mandate într-un an, ceea ce nu arată, și vorbesc strict de statistică și de jurisprudența UE a drepturilor omului, într-un caz împotriva Moldovei, CEDO a spus că în măsura în care judecătorii aprobă într-un procent foarte ridicat de 97% acolo cererile de interceptare înseamnă că nu-și îndeplinesc rolul de control jurisdicțional și au constatat că este încălcat dreptul la viață privată. Ori, la nivelul Înaltei Curți, pe mandate de siguranță națională, s-au admis în proporție de 100%, mai puțin într-un an unde a fost respins un mandat, o cerere de mandat. Păi dacă le punem în oglindă pe cele două concluzia este cât se poate de clară.

SIIJ a fost o nevoie de a se da judecătorilor și procurorilor garanții suplimentare. S-a dovedit că foarte ușor astfel de cercetări, făcute fără niciun fel de control, pot să devină mijloace de presiune împotriva judecătorilor

Marius Tucă: Și vorbiți aici, mai e vorba și despre faptul că foarte mulți judecători, magistrați, au avut dosare, făcute dosare, dosare care s-au întins pe o perioadă foarte lungă, putea să existe un control asupra judecătorilor.

Dana Gîrbovan: Discuția aceasta trebuie purtată pentru că am văzut în ultimele zile din nou o campanie agresivă împotriva noii secții înființate pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Ei, ideea acestei secții și faptul că ea a fost susținută și UNJR și de AMR și de mulți alți colegi care nu sunt atât de vocali, n-a apărut din neant, că nu vrem noi neapărat să avem o secție anume care să cerceteze infracțiunile, ci a fost o nevoie de a se da judecătorilor și procurorilor garanții suplimentare împotriva cercetării lor, pentru că s-a dovedit că foarte ușor astfel de cercetări făcute fără niciun fel de control, fără niciun fel de garanție de independență pot să devină mijloace de presiune împotriva judecătorilor. Iar lucrurile au fost mult mai grave decât ne-am imaginat noi vreodată. Au fost judecători trimiși în judecată pentru simplu motiv că procurorii au considerat că hotărârea este nelegală sau netemeinică. Este recent publicată, am văzut Evenimentul Zile a publicat un extras, o hotărâre a ICCJ dată în cazul doamnei judecător Bârsan unde au fost patru judecători ai IICJ trimiși în judecată și acolo se arată în mod explicit că a trimite un judecător în judecată pentru hotărârea pronunțată este un atac la adresa independenței sale și așa este, lucrurile acestea s-au întâmplat și nu este singurul caz.

Marius Tucă: S-au făcut dosare pentru că au considerat că nu sunt corecte…

Dana Gîrbovan: Exact lucrul acesta a fost și nu a fost singurul dosar, ori rolul acesta de verificare a legalității vine tot din procuratura stalinistă, dar nici măcar aceia nu trimiteau în judecată judecătorii și cercetau penal pentru hotărâri, ci procurorul general putea să atace recurs în anulare o hotărâre judecătorească.

Marius Tucă: Eu citez din ce spuneați dumneavoastră și mie mi se pare că e o educație și la nivelul presei dacă vreți, apropo, pentru că oamenii din presă nu au neapărat studii juridice și atunci cred că putem învăța cu toții și o să citesc câteva rânduri, apropo de ce s-a cu judecătorii, cu alte cuvinte spuneți „nu este admisibil să fie anchetați judecătorii pentru simplu motiv că părțile s-au procurorul nu sunt mulțumiți de hotărârea dată. O astfel de practică ar însemna o încălcare brutală a independenței judecătorului care a stat mereu cu sabia anchetei penale deasupra capului și cu grija de a pronunța o hotărâre care să nu supere parchetul, ori așa ceva este inadmisibil”, spuneți.

Dana Gîrbovan: Vă dau dumneavoastră un exemplu, motivul pentru care un judecător este independent este următorul și răspundeți-mi la o întrebare între stat și cetățean, între stat și cetățean cine este mai puternic? În mod evident statul. Ei, în măsura în care tu ai cele două părți în sala de judecată rolul statului de drept este să se asigure că cele două părți aflate într-o disproporție vădită de forțe în fața judecătorului sunt egali ceea ce înseamnă că niciuna din ele nu are un mijloc de presiune asupra judecătorului mai puternic, ori dacă judecătorii care judecau cauze, în special cauzele de corupție cu impact mediatic mare, aveau această temere că hotărârea pe care o vor da ar putea atrage din partea DNA-ului, unde se afla serviciul de anchetă a magistraților, în special în acea perioadă, ar putea ulterior să-i deschidă dosar penal judecătorului aveai deja un mijloc de presiune în favoarea statului și încă unul foarte puternic. Și foarte grav dar și foarte relevant în acest sens sunt discuțiile dintre procurorii de la DNA Oradea care au apărut în spațiul public în care aceștia vorbeau despre cum să facă dosare anumitor judecători și unii dintre ei chiar judecau cauze ale DNA-ului pentru ca și celorlalți să li se facă frică. Ori așa ceva este, nu revoltător, este înspăimântător. Să vezi o astfel de mentalitate pentru dreptul fiecărui cetățean de a fi judecat în mod corect și echitabil că despre cetățeni este vorba, că în final judecătorii pot să dea hotărârile în funcție de… dacă nu vrea să le dea în funcție de lege și de conștiință, dar cel afectat este cetățeanul și dreptul său fundamental la un proces echitabil.

Marius Tucă: Ce mai spuneți aici: „Parchetele au obligația de a verifica cu cea mai mare atenție dacă există indicii privind conduita abuzivă cu rea credință a judecătorului în exercitarea funcției și nicidecum procurorii nu pot verifica prin ancheta penală legalitatea sau temeinicia soluției pronunțate pentru că ar încălca în mod direct independența judecătorului”.

Dana Gîrbovan: Exact. Dacă o parte este nemulțumită de o hotărâre judecătorească, exercită împotriva acelei hotărâri calea de atac, apelul la recursul căii extraordinare. Aceleași căi le are și parchetul. Nu putem permite parchetului să aibă în plus o cale pe care partea nu o pare, respectiv să declanșeze, să spunem nu hotărârea este vădit netemeinică și nelegală, deci ai săvârșit un abuz în serviciu, îl trimitem în judecată pe judecătorul respectiv. Pentru că atunci judecătorul nu va mai da nicio hotărâre în baza legii și a conștiinței sale ci a gândului cum ar vrea parchetul să sune hotărârea mea. Poate suna absurd și exagerat, dar, repet, astfel de situații au existat, au existat, am citit.

Marius Tucă: Dar știm foarte bine că au existat.

Dana Gîrbovan: Ordonanță de clasare în care fuseseră anchetați vreme de trei sau patru ani trei judecători la nivel de curte de apel de către un procuror care în final a ajuns la concluzia că hotărârea pronunțată de cei trei este legală și temeinică, motiv pentru care a dispus clasarea. Cum este admisibil așa ceva, sunt procurorii instanțe mai supreme decât Curtea Supremă de Justiție să verifice legalitatea, deci nu conduita judecătorului, că a fost de rea-credință, că a fost abuziv, că a fost acolo poate un act de corupție, cu ci legalitatea hotărârii în sine.

De aceea am insistat să avem garanții suplimentare în lege, de aceea secția nou creată și atât de rău blamată este cu totul, tot ce înseamnă numire, revocare din funcție, verificarea activității la CSM, unde marea majoritate a membrilor sunt aleși de către judecători și procurori, deci și influența asupra acestora este din start exclusă.

Marius Tucă: Cu atât mai mult că dumneavoastră, deci dumneavoastră Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România cereți înființarea și sunteți de acord cu înființarea acestei secții.

Nu suntem de acord cu o nouă direcție în care procurorii să fie numiți la fel ca în DNA și la DIICOT pentru că din start implică influența factorului politic

Dana Gîrbovan: Dar ideea nu a fost a noastră, ca să punem lucrurile în ordinea firească. A venit ideea de la Ministerul Justiției ca o nouă direcție. Noi am spus și atunci, există cu adevărat probleme pe modalitatea în care au fost anchetați magistrații, trebuie făcute noi garanții suplimentare, dar nu suntem de acord cu o nouă direcție în care procurorii să fie numiți la fel ca în DNA și la DIICOT pentru că din start implică influența factorului politic și nu este cazul. De aceea am spus, o direcție este prea mult pentru numărul de cauze care ar trebui să le gestioneze, este necesară o secție, aceasta va fi condusă de un procuror numit de către o comisie strict din cadrul CSM pe o perioadă de trei ani, la fel procurorii din cadrul secției trebuie să aibă minim 18 ani vechime, gradul de Curte de Apel pentru că anchetează judecători din toate gradele de jurisdicție, au nevoie de o expertiză profesională și o experiență profesională dovedită, mandatul, am spus, este pe trei ani, anual trebuie prezentate rapoarte de activitate plenului, iar plenul poate revoca un procuror din cadrul acestei secții dacă își exercită funcțiile în mod necorespunzător. Deci o serie de garanții cumulate care să evite ceea ce s-a întâmplat în trecut când aveam dosare de care nici nu se știa, peste…

Citește continuarea …

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal